Love Changes Everything

Ma uitam pe tablourile lui Hoper. E o trasatura ciudata a operei sale , aceea ca , desi pare preocupata sa infatiseze locuri pasagere si neprimitoare , am putea , in contact cu ea , sa ne simtitm ca si cum am fi readusi intr-un loc important din noi insine, un loc al linistii si tristetii , al seriozitatii si autenticitatii : ne poate ajuta sa ne readucem aminte de noi . Cum e posibil sa "te" uiti ? Miza nu este uitarea propriu-zisa a faptelor , ci mai degraba a acelor parti din noi de care pare sa se lege un anume sentiment de plenitudine si bunastare. Avem multe si diferite euri , dar nu pe toate le simtim la fel de "noi" , in divergenta cu care ne confruntam mai clar in relatie cu infatisarea fizica - de unde putem deduce ca persoana pe care fotograful a imortalizat-o , avand oarecum de-a face cu fiinta care ne poarta numele , are , defapt , prea putina legatura cu spiritul si atitudinea cu care am dori sa ne identificam . Aceasta dinamica vizuala are un echivalent psihologic , caci si in mintile noastre suntem constienti de existenta constelatiilor de idei si umori , suficient de distincte , ce dau senzatia de personalitati diferite - o fluiditate interioara care , din cand in cand , ne poate face sa declaram , fara vreo aluzie la supranatural , ca nu ne simtim ca si cum am fi chiar noi.