Despartirea de cei dragi e atat de dureroasa .. oricine ar fi in pricina, e nespus dureros . Ma uit pe fereastra cum visele mi se naruie cu fiecare picatura de ploaie care curge lin din nori. Daca nu am mai gandi rational, ci doar cu inima, lumea ar fi un loc atat de bun.. Pentru ce trebuie bani, atata timp cat simtim cel mai tandru si frumos sentiment din lume, iubirea ? De ce cel ce iubeste sufera iar cel iubit isi bate joc ? De ce nu putem iubi in mod egal ? De ce ?

Scriu aceste randuri printre lacrimi si ma gandesc la posibilitatile pe care viata ni le ofera. Putem sa alegem acum calea usoara, care va deveni mai nabadaioasa pe zi ce trece sau putem alege calea dificila, care se transforma, cu putin noroc, in ceva mai usor. Oricum ar fi, viata nu e usoara si incep sa realizez acest lucru pe zi ce trece mai intens. Globul de sticla pe care copilaria ni-l ofera incepe sa se crape .. uneori se sparge mai repede decat e cazul .. nici nu se formeaza bine .. si dispare treptat. Si singurul factor responsabil este maturizarea timpurie, supraapreciata de unii. E greu sa fii un copil matur !

Cat de mult mi-asi dori sa plec de pe lumea asta, sa scap de toate si de tot, dar nu pot .. sau macar sa am inima de gheata sa nu mai simt nimic, caci aceasta durere ma doboara. Stii durerea de masea ? E mai rau .. mai grav .. pentru ca la acea durere iei un calmant si trece .. pe cand suferinta “din dragoste” nu poate fi linistita .. poate doar de un plans bun ..

Hey nu observasem .. prima mea postare de pe 2010 .. si e atat de depresiva :))
Nu conteaza .. :-j be just happy :*

De ce ?

De ce nu pot sa te uit ? De ce fiecare amintire traieste in mine ? De ce cand il sarut imi imaginez ca esti tu ? De ce de fiecare data cand trec printr-un loc , spun ca acolo am fost cu tine ? De ce nimeni nu se poate ridica la nivelul tau ? De ce am fost cu tine ? De ce a trebuit sa ma indragostesc nebuneste de tine ? De ce te visez in fiecare noapte ? De ce vreau sa fiu cat mai aproape de tine ? De ce ma mint singura spunand ca te-am uitat ? De ce nu te-am uitat ? De ce inca mai plang cand ascult melodia noastra ? De ce stau in pat si imi amintesc clipele cand ai fost langa mine ? De ce vreau sa retraiesc acele clipe ? De ce inca te iubesc ? De ce tu nu mai faci asta ? De ce ...

un singur raspuns : destin

Una din ironiile iubirii ar fi ca cel mai usor e sa-i seduci convingator pe cei fata de care te simti cel mai putin atras . Intensitatea dorintei este incompatibila cu indiferenta necesara , atractia starnind un sentiment de inferioritate in comparatie cu perfectiunea asociata persoanei iubite . Oare dragostea ne condamna sa nu fim noi insine ? Probabil ca nu pentru totdeauna , dar daca ar fi s-o luam serios , dragostea ne obliga sa ne uitam la noi prin ochii imaginari ai persoanei iubite . Deoarece implica riscul de a-i instraina pe care care nu sunt de acord cu tine , originalitatea nu face deloc casa buna cu o persoana indragostita . Abea reusim sa ne adaptam la tot ce consideram ca ii sensibilizeaza. Carligele dragostei sunt marcate de o idiosincrazie extrema , sfidand , in aparenta , toate legile cauzale logice .

Ma uitam pe tablourile lui Hoper. E o trasatura ciudata a operei sale , aceea ca , desi pare preocupata sa infatiseze locuri pasagere si neprimitoare , am putea , in contact cu ea , sa ne simtitm ca si cum am fi readusi intr-un loc important din noi insine, un loc al linistii si tristetii , al seriozitatii si autenticitatii : ne poate ajuta sa ne readucem aminte de noi . Cum e posibil sa "te" uiti ? Miza nu este uitarea propriu-zisa a faptelor , ci mai degraba a acelor parti din noi de care pare sa se lege un anume sentiment de plenitudine si bunastare. Avem multe si diferite euri , dar nu pe toate le simtim la fel de "noi" , in divergenta cu care ne confruntam mai clar in relatie cu infatisarea fizica - de unde putem deduce ca persoana pe care fotograful a imortalizat-o , avand oarecum de-a face cu fiinta care ne poarta numele , are , defapt , prea putina legatura cu spiritul si atitudinea cu care am dori sa ne identificam . Aceasta dinamica vizuala are un echivalent psihologic , caci si in mintile noastre suntem constienti de existenta constelatiilor de idei si umori , suficient de distincte , ce dau senzatia de personalitati diferite - o fluiditate interioara care , din cand in cand , ne poate face sa declaram , fara vreo aluzie la supranatural , ca nu ne simtim ca si cum am fi chiar noi.

Zambet din durere

E atat de greu sa te prefaci , sa zambesti atunci cand nu simti acest lucru necesar . Ma uit in jurul meu si vad doar tristete , pana si pomul impodobit ma induce in aceasta stare . Poate spui ca sunt depresiva , prin modul in care scriu . Poate ca e asa , poate e doar o etapa. Poate o sa pot sa pun punct si sa imi continui viata ca si cum nimic nu s-a intamplat . Parca ar fi asa de usor ... de spus , poti sa spui orice , dar de facut , mai putine . Ma gandesc continuu la ceea ce am , ceea ce as putea avea si ceea ce asi putea pierde , in schimb am inceput sa ma acomodez cu gandul ca pierderea e mai mare decat castigul . Tot cheful de viata , toata putere pe care o aveam , fie ea foarte putina , sunt stoarse din mine ascendent cu fiecare lacrima pe care o vars . Da .. iar plang . Sunt atat de slaba incat plang orice problema , parca asi rezolva ceva . Contientizez ca asta nu e o solutie , dar imi revin in minte momentele in care ma inchideam in mine , si sufeream de milioane de ori mai mult. Asa ma descarc , imi etalez toate sentimentele chiar daca rezolvarea nu consta in asta si in nici un caz nu o sa gasesc o solutie prealabila , dar ma simt in interior .. mai libera .




Asculta : Vama Veche - Epilog
Red - Pieces

De ce fiecare lucru pe care il ating imi aminteste de el ? De ce fiecare melodie pe care o ascult , fiecare gest pe care il fac cei din jur , fiecare privire , fiecare om de pe strada imi aduc aminte de el ? Oare merit toate astea ? Ma intreb daca in viata asta cruda are sens sa lupti , sa te zbati pentru ceva care oricum stii ca nu va mai fi al tau mai devreme sau mai tarziu . Imi amintesc fiecare clipa , fiecare vorba , fiecare detaliu .. lucruri pe care as vrea sa le uit ca suferinta mea sa fie mai blanda . Incerc sa dorm , pun capul pe perna si imi amintesc ca acolo am adormit impreuna. Sunt treaza de la ora 8 , am stat in picioare pana acum o ora , si totusi nu pot sa dorm . Lacrimile imi sunt seci , nu mai pot sa mai plang . Acum nu . Azi am incercat sa ma abtin , nu puteam , acum incerc sa ma descarc si nu pot . Sentimentele mele sunt atat de vii , de puternice incat de fiecare data cand imi amintesc ce s-a intamplat .. cedez . Azi nu am mancat nimic , nu pot sa mananc stiind ca nu mai e nici o persoana care sa ma oblige , sa se rasteasca la mine : MANANCA . Incerc sa fumez , nu mai simt nici tigarile . In sfarsit am reusit sa plang . Poate ca exteriorizarea asta , scrisa , ma ajuta mai mult decat orice conversatie . Simt ca ma descarc fara sa ii ingreunez pe altii cu problemele mele . E Craciunul , cel mai urat din viata mea . Ma simt mai singura decat m-am simtit vrodata , si asta doare nespus . Nici nu pot sa explic ce simt , doar simt . Ma gandesc ca poate scopul meu in viata este doar sa .. nu stiu .. sa nu fac nimic , sa nu imi apar interesele si doar sa ascult . Ma simt atat de prost .. stii senzatia aia , poate de egoism , dar ii doresc tot binele din lume si sper sa fie fericit pentru ca ar fi mai fericit fara mine , dar totusi , as vrea sa fie cu mine orice s-ar intampla . Conceptul de despartire este sters din inima mea , desi o simt . Am simtit ca acela a fost un ultim sarut . Ma gandesc la viitor .. imi vine atat de greu sa imi inchipui viitorul fara el ; sa ies afara si sa il salut , simplu , fara sa ne sarutam ; sa ma abtin sa ii spun cat de mult il iubesc ; sa nu ii spun cat de dor imi este de el ; sa nu ma mai gandesc la el la ceva mai mult decat la un amic ... numai cuvantul "amic" ma raneste . Sa fie atat de aproape de mine , sa nu il ating , sa nu ii simt pielea .. totul e atat de greu de conceput si chiar nu stiu ce sa fac . Sunt atat de confuza ... as putea sa aleg dintre familie si el . Si imi e teama sa fac alegerea asta si o evit pentru ca raspunsul ar fi atat de previzibil : el . Imi e teama de viitor , imi e teama de tot . Sunt o lasa . Evit totul din cauza asta : pentru ca sunt o lasa . Recunosc si nu sunt mandra de asta . Nici nu stiu ce o sa fac in continuare : sa lupt , sa ma las batuta .