Una din ironiile iubirii ar fi ca cel mai usor e sa-i seduci convingator pe cei fata de care te simti cel mai putin atras . Intensitatea dorintei este incompatibila cu indiferenta necesara , atractia starnind un sentiment de inferioritate in comparatie cu perfectiunea asociata persoanei iubite . Oare dragostea ne condamna sa nu fim noi insine ? Probabil ca nu pentru totdeauna , dar daca ar fi s-o luam serios , dragostea ne obliga sa ne uitam la noi prin ochii imaginari ai persoanei iubite . Deoarece implica riscul de a-i instraina pe care care nu sunt de acord cu tine , originalitatea nu face deloc casa buna cu o persoana indragostita . Abea reusim sa ne adaptam la tot ce consideram ca ii sensibilizeaza. Carligele dragostei sunt marcate de o idiosincrazie extrema , sfidand , in aparenta , toate legile cauzale logice .

Ma uitam pe tablourile lui Hoper. E o trasatura ciudata a operei sale , aceea ca , desi pare preocupata sa infatiseze locuri pasagere si neprimitoare , am putea , in contact cu ea , sa ne simtitm ca si cum am fi readusi intr-un loc important din noi insine, un loc al linistii si tristetii , al seriozitatii si autenticitatii : ne poate ajuta sa ne readucem aminte de noi . Cum e posibil sa "te" uiti ? Miza nu este uitarea propriu-zisa a faptelor , ci mai degraba a acelor parti din noi de care pare sa se lege un anume sentiment de plenitudine si bunastare. Avem multe si diferite euri , dar nu pe toate le simtim la fel de "noi" , in divergenta cu care ne confruntam mai clar in relatie cu infatisarea fizica - de unde putem deduce ca persoana pe care fotograful a imortalizat-o , avand oarecum de-a face cu fiinta care ne poarta numele , are , defapt , prea putina legatura cu spiritul si atitudinea cu care am dori sa ne identificam . Aceasta dinamica vizuala are un echivalent psihologic , caci si in mintile noastre suntem constienti de existenta constelatiilor de idei si umori , suficient de distincte , ce dau senzatia de personalitati diferite - o fluiditate interioara care , din cand in cand , ne poate face sa declaram , fara vreo aluzie la supranatural , ca nu ne simtim ca si cum am fi chiar noi.

Zambet din durere

E atat de greu sa te prefaci , sa zambesti atunci cand nu simti acest lucru necesar . Ma uit in jurul meu si vad doar tristete , pana si pomul impodobit ma induce in aceasta stare . Poate spui ca sunt depresiva , prin modul in care scriu . Poate ca e asa , poate e doar o etapa. Poate o sa pot sa pun punct si sa imi continui viata ca si cum nimic nu s-a intamplat . Parca ar fi asa de usor ... de spus , poti sa spui orice , dar de facut , mai putine . Ma gandesc continuu la ceea ce am , ceea ce as putea avea si ceea ce asi putea pierde , in schimb am inceput sa ma acomodez cu gandul ca pierderea e mai mare decat castigul . Tot cheful de viata , toata putere pe care o aveam , fie ea foarte putina , sunt stoarse din mine ascendent cu fiecare lacrima pe care o vars . Da .. iar plang . Sunt atat de slaba incat plang orice problema , parca asi rezolva ceva . Contientizez ca asta nu e o solutie , dar imi revin in minte momentele in care ma inchideam in mine , si sufeream de milioane de ori mai mult. Asa ma descarc , imi etalez toate sentimentele chiar daca rezolvarea nu consta in asta si in nici un caz nu o sa gasesc o solutie prealabila , dar ma simt in interior .. mai libera .




Asculta : Vama Veche - Epilog
Red - Pieces

De ce fiecare lucru pe care il ating imi aminteste de el ? De ce fiecare melodie pe care o ascult , fiecare gest pe care il fac cei din jur , fiecare privire , fiecare om de pe strada imi aduc aminte de el ? Oare merit toate astea ? Ma intreb daca in viata asta cruda are sens sa lupti , sa te zbati pentru ceva care oricum stii ca nu va mai fi al tau mai devreme sau mai tarziu . Imi amintesc fiecare clipa , fiecare vorba , fiecare detaliu .. lucruri pe care as vrea sa le uit ca suferinta mea sa fie mai blanda . Incerc sa dorm , pun capul pe perna si imi amintesc ca acolo am adormit impreuna. Sunt treaza de la ora 8 , am stat in picioare pana acum o ora , si totusi nu pot sa dorm . Lacrimile imi sunt seci , nu mai pot sa mai plang . Acum nu . Azi am incercat sa ma abtin , nu puteam , acum incerc sa ma descarc si nu pot . Sentimentele mele sunt atat de vii , de puternice incat de fiecare data cand imi amintesc ce s-a intamplat .. cedez . Azi nu am mancat nimic , nu pot sa mananc stiind ca nu mai e nici o persoana care sa ma oblige , sa se rasteasca la mine : MANANCA . Incerc sa fumez , nu mai simt nici tigarile . In sfarsit am reusit sa plang . Poate ca exteriorizarea asta , scrisa , ma ajuta mai mult decat orice conversatie . Simt ca ma descarc fara sa ii ingreunez pe altii cu problemele mele . E Craciunul , cel mai urat din viata mea . Ma simt mai singura decat m-am simtit vrodata , si asta doare nespus . Nici nu pot sa explic ce simt , doar simt . Ma gandesc ca poate scopul meu in viata este doar sa .. nu stiu .. sa nu fac nimic , sa nu imi apar interesele si doar sa ascult . Ma simt atat de prost .. stii senzatia aia , poate de egoism , dar ii doresc tot binele din lume si sper sa fie fericit pentru ca ar fi mai fericit fara mine , dar totusi , as vrea sa fie cu mine orice s-ar intampla . Conceptul de despartire este sters din inima mea , desi o simt . Am simtit ca acela a fost un ultim sarut . Ma gandesc la viitor .. imi vine atat de greu sa imi inchipui viitorul fara el ; sa ies afara si sa il salut , simplu , fara sa ne sarutam ; sa ma abtin sa ii spun cat de mult il iubesc ; sa nu ii spun cat de dor imi este de el ; sa nu ma mai gandesc la el la ceva mai mult decat la un amic ... numai cuvantul "amic" ma raneste . Sa fie atat de aproape de mine , sa nu il ating , sa nu ii simt pielea .. totul e atat de greu de conceput si chiar nu stiu ce sa fac . Sunt atat de confuza ... as putea sa aleg dintre familie si el . Si imi e teama sa fac alegerea asta si o evit pentru ca raspunsul ar fi atat de previzibil : el . Imi e teama de viitor , imi e teama de tot . Sunt o lasa . Evit totul din cauza asta : pentru ca sunt o lasa . Recunosc si nu sunt mandra de asta . Nici nu stiu ce o sa fac in continuare : sa lupt , sa ma las batuta .

Ma uitam cum pasii netezi faceau urme in zapada abea cazuta . Este atat de miraculos cum incaltarile rigide apasau cu greutate peste omat si lasau umbre palpabile in urma lor . Iarna este un simbol al puritatii , al iubirii . Desi frigul loveste exteriorul , inima este calda si pregatita pentru a capta noi sentimente , noi iubiri . In jurul meu totul era de un alb imaculat , doar pasii mei se cunosteau proaspati pe patura infinita . Asteptam in mijlocul alb , doar o alta pereche de pasi sa se apropie si sa se perpetueze cu ai mei . Asteptarea nu a fost lunga , dar simteam ca fiecare secunda departare de el este o eternitate.

Si totusi am mai capatat o sansa . Stii bucuria aceea din inima unui copil cand capata masina sau papusa mult dorita ? Sau pentru un lucru banal , cum ar fi un cadou de la Moshu' sub pomul de Craciun ? Exact acelasi lucru am simtit si eu ... am primit cel mai frumos cadou , impachetat si cu baterii . E atat de placut sa stii ca cineva iti iarta greselile si pur si simplu , sa te simti iubit . In viata tot ce e important e sa iti traiesti clipa , chiar daca peste ani sau luni o sa regreti acest lucru , chiar daca urmeaza consecinte , in acel moment esti fericit si asta e tot ce conteaza . La batranete nu o sa iti mai amintesti toate suferintele , ci numai amintirile placute , care raman impregnate ca o pata de cafea pe o camasa alba , dar desigur care se poate lua cu inalbitor pentru ca unele suferinte raman ; chiar daca iertam nu uitam . Putem acoperi acele amintiri neplacute cu tot felul de lucruri, gesturi banale, mici dar care ne infrumuseteaza viata .




si pentru ca vine Craciunul si observ ca scriu pe blog numai cand sunt deprimata , asculta George Michael - Last Chrismas

Stateam stinghera pe acel drum blestemat .. il asteptam .. daca nu venea atat era , ne desparteam . Ma uitam intr-o parte si asteptam . Stiam ca nu o sa vina . Fiori imi strapungeau inima si toate amintirile imi reveneau in minte ca si cum inca se intamplau . Totul era atat de viu , toate acele clipe inca mai traiau in inima mea sfasiata de durere . Vroiam sa plang , inima imi dicta lacrimi pe care nu le puteam stapani , dar am vrut sa fie diferit de data asta , sa ma pot opri si sa nu provoc mila prin lacrimile mele sarate . Asteptam si simteam cum secundele dureaza ani , parca imi provocau sangerari interne nestapanite . Auzeam pasi dar stiam ca erau doar frunzele care dansau pe muzica vantului din gerul crunt de afara . Inima imi batea atat de tare incat ii auzeam ticaitul . Dintr-o data se opri . Am vazut cum vine si parca imaginea lui era o fantasma rupta din realitate . Ma gandeam ca e o iluzie dar el se apropie din ce in ce mai mult de mine si cu o voce perceputa de mine cu duritate , a spus "Hai sa vorbim" . In momentul acela ma pregateam sa fug , sa zbier si sa rup tacerea noptii , dar era prea tarziu . Deja facusem alegerea cand m-am ridicat de pe bordura rece si am pornit in plimbarea care stiam ca va dura o eternitate . Chiar asa a fost , vorbele lui reci ma raneau , chiar daca erau de bine sau de rau , ma loveau ca un pumnal exact in inima . Stiam ca e vina mea , stiam ca orice repros imi apartinea in totalitate , dar chiar tot trebuie sa fie atat de greu ? atatea probleme , atat de multe . Ma coplesesc . Rezistenta mea e 0. Iubirea mea e totalitara , dar greselile sunt atat de evidente incat imi e greu sa le accept , chiar daca sunt ale mele.

Iubirea

Dragostea este un lucru splendid. Face Pamantul sa se invarta. Dragostea este rabdatoare , dragostea este blanda. Dragostea nu vede defectele (poate pentru ca dragostea e oarba). Dragostea cucereste totul. Nu ai nevoie decat de dragoste ..
E clar ca dragostea si-a capatat o reputatie proprie, ridicandu-se mereu la ialtimea asteptarilor . Fie ca esti cu iubitul/iubita de cativa ani sau doar de cateva zile , cunosti prea bine sentimentul de fericire, insotit de bataile nebunesti ale inimii, pe care le ai atunci cand esti langa el/ea . Nimic nu se compara cu persoana iubita , nimic nu se compara cu dragostea , si nimic nu e mai important decat sa iti exprimi sentimentele.
" In viata exista o singura fericire : sa iubesti si sa fii iubit. "
George Sand

The beginning of ... nothing

Stii ce ? Nu am nici cea mai vaga idee cum sa incep .. in fine .. incep cu continutul : cateodata e bine sa spui cuiva exact ceea ce simti , dar cuvintele par atat de grele in acele momente incat te horatasti sa o lasi balta . Poti sa faci o gafa , sa te incurci , sa te balbai , sa spui o prostie . Nu e mai usor sa scrii ? De asta exsita atatia autori ca NICHITA STANESCU (apropo il urasc) ANA BLANDIANA (si pe ea o urasc .. scrie cele mai urate poezii posibile) sau .. LIVIU REBREANU (nu mai vreau sa aud in viata mea de Padurea Spanzuratilor .. am citit 3 pagini si am adormit : efect de somnifer .. MUST TRY ) .. si acum cum ar spune un "prieten" (te tin eu minte la cadourile de Craciun) .. get a life